Ritualuri in familie de Sarbatoarea Sacrificiului Eid al Adha in Maroc

Ramadanul si Eid al Adha sunt cele mai importante Sarbatori religioase in Maroc. Astazi am sa va povestesc pe larg despre ce inseamna Sabatoarea Sacrificiului (Eid al Adha) pentru marocani si despre obiceiurile acestei Sarbatori. In primul rand data la care se tine este diferita in fiecare an, insa pentru marocani e simplu, se tine in data de 10 a celei de a 12-a luni din calendarul islamic si incepe dupa ce s-a incheiat "Hajj" (perelinajul de la Mecca -Arabia Saudita- ce tine timp de o luna si este cea mai maremanifestarea credinteiislamice, fiecare musulman fiind dator sa ajunga macar o data in viata la Mecca conform Coranului). Din punct de vedere religios povestea spune ca Allah i-a spus lui Abraham sa il sacrifice pe Ismail, fiul lui in semn de recunostinta, iar acesta desi a fost ademenit sa nu faca asta si-a dus mai departe sacrificiul,dar Allah l-a oprit si i-a dat in schimb un miel sa-l omoare. Iar azi fiecare barbat insurat trebuie sa omoare un miel in semn de Sacrificiu, care apoi v-a fi impartit astfel: o treime merge la familie, o treime la prieteni si alte neamuri si o treime trebuie oferit celor sarmani, care nu si-au permis sa taie un animal fiindca in cele 4 zile a Sarbatorii Eid al Adha toata lumea trebuie sa consume miel. Activitatile cele mai importante din aceste zile sunt rugaciunile si sacrificarea mielului, dar evident in fiecare familie obiceiurile sunt putin diferite, ca la noi de Pasti si de Craciun. Esenta e aceasi dar fiecare sarbatoreste alfel. Iar in continuare o sa va povestesc cum sarbatorim in familia mea din Maroc, Eid al Adha.

Pregatirea pentru Sarbatoare incepe de fapt cu cateva zile inainte cand vezi ca la fiecare colt de strada si fiecare piata de cartier se amenajeaza tarcuri pline cu miei. Barbatii incep sa mearga la piata si negocierile se tin lant. Mieii au cea mai scumpa carne din Maroc dar cu aceasta ocazie preturile cresc si mai mult asa ca multi fac un tur al pietelor pana sa se hotarasca asupra celui mai bun miel (adica cel mai mare si la pret cat mai bun). In timp ce mama face un tur al pietelor de condimente si comanda vreo 10 tavi de fursecuri sa ne ajunga in toate zilele de Sarbatoare. Rand pe rand vezi cum magazinele incep sa se inchida si toate afiseaza concediu in medie o saptamana sau 10 zile. Casablanca e un oras economic in care locuiesc oameni din toate colturile tarii, iar cu ocazia Sarbatorii toti se intorc acasa.

In ziua Sacrificiul Casablanca e un oras mort in care auzi doar bietele suflete cum urla parca stiind ca se apropie sfarsitul, ca e ultima lor zi. Pana la ora 11 cand plecam la bunica, unde urmeaza sa petrecem vad numeroase familii care Sarbatoresc in strada, in garaj, in parcare, etc. Peste tot sunt miei sacrificati, sange, mult sange, barbati ce jupoaie animalul legat pe o franghie sus, femei ce curata carnea, in timp ce tinerii si copii pregatesc gratarul. In drum spre bunica vad drumurile rosu stacojiu de la sangele scurs in siroaie, o imagine apocaliptica ce mi-o voi aminti mereu. Nu e o imagine prea placuta dar nici nu-mi place sa fiu ipocrita cat timp inca nu am devenit vegetariana. Consum carne si o fac cu buna stiinta si cel putin musulmanii taie carnea in stil halal (ii taie grumazul dintr-o singura taietura, iar sangele curge fara sa se coaguleze) astfel incat ii curma suferinta animalului, iar carnea e mai sanatoasa. In plus daca e sa ma gandesc bine si noi omoram de Craciun porcii, doar ca eu nu sunt obisnuita cu asemenea practici fiindca am crescut la oras si luam animalul din macelarii, la kg. 

Oricum cand am ajuns la bunica si am vazut cei 7 miei (1 din partea sotului, 1 al socrului si 5 ai unchilor) ce behaiau de mama focului in tarcul improvizat de pe acoperis mi s-a facut rau. Pe de o parte eram cu Kari in brate, atenta la nevoile lui, cum sa-i distrag atentia, pe unde sa ma fofilez sa nu vad macelul. Pe de alta parte ma gandeam ca poate trebuie sa dau si eu o mana de ajutor, sa pregatim "salonul" improvizat si el pe acoperis intr-un colt curat unde vom curata carnea si vom face gratarul. Femeile tinere se ocupa de adus sus saltelele, de imbracat pernele in tapiserie noua, curata, de aranjat prelata in caz ca ploua, baietii aduc sus mesele mari si rotunde in jurul carora ne strangem la fiecare Sarbatoare. E veselie mare, toata lumea povesteste, femeile rad, barbatii pregatesc cutitele, liagheanele, toata lumea munceste. Eu cobor jos unde bunica pregateste ceaiul in mai multe randuri sa ajunga pentru noi  toti (adica 20 de adulti si vreo 5-10 copii).

Cand urc sus cu ceaiul ma bucur ca toti miei sunt urcati pe funie, gata jupuiti, acum pot sta linistita. Sunt ca intr-o macelarie in aer liber, ma gandesc deja ce parte voi manca si ce bun va fi. Il las pe Kari cu barbatii, n-are nici o treaba,  nu stiu cat intelege dar e fericit ca e printre ei. Iar eu cu femeile urmaresc cum pregatesc condimentele, apoi incepem sa facem frigarui din maruntaie, asta fiind singura parte din miel ce se consuma in prima zi, pulpele si celelalte parti fiind consumate zilele urmatoare, sub forma unor retete elaborate, lungi si anevoioase. Treaba cu frigaruile dureaza vreo 4-5 ore desi avem trei gratare si facem vreo 20 o data, procesul e lung fiindca carnea e multa si noi suntem multi. Cand mieii sunt impartiti si primele portii sunt gata incepe masa. Prima data sunt serviti barbatii care stau toti in jurul unei mese rotunde, iar pe o farfurie imesa de ceramica frumos pictata ii servim cu frigarui si sos de menta. Marocanii consuma foarte multa carne, asa ca sunt fericiti caci cu ocazia acestei Sarbatori toti mananca pe saturate, cate 5-10 frigarui. A doua portie e pusa pe masa femeilor, unde tot asa mancam la comun. Apoi in continuare toata lumea mananca pe un fundal cu muzica orientala, rasete si fericire fiindca asa-i place lui Allah, oamenii veseli.

Totul se termina seara tarziu, dupa ce ne-am indulcit cu fursecuri pline cu migdale, fistic si curmale, dupa ce am baut cantitati industriale de ceai, am mancat cantitati industriale de frigarui din miel si am depanat amintiri de familie. In final pot spune ca am simtit o pace si o liniste sufleteasca dupa o asemenea zi, ca am multumit lui Allah pentru oportunitatea de a manca oaie, pentru ca am avut posibilitatea sa impartasim asta in familie si am daruit din inima celor saraci - si m-am bucurat sa vad ca Sarbatoarea asta nu este doar despre a ucide niste oi pentru a imita o poveste dintr-un text religios. M-am bucurat de atmosfera de Sarbatare si zilele urmatoare cand am fost invitati la masa la alte neamuri. Am mancat miel zile intregi si am ramas cu multe amintiri placute.